Și tu ai un Înger, 2013

Author: UMA / Etichete: ,


Talent artistic și creativitate în rândul elevilor.

 

În perioada 10 mai - 30 aug. 2013 se va desfășura proiectul „Și tu ai un Înger” - un proiect de intervenție în școli pentru stimularea creativității și promovarea valorilor etice în societatea contemporană.
Asociația cultural-artistică MeduArt, cu sprijinul Primăriei, a Consiliului Local Cluj-Napoca și a Inspectoratului Școlar Județean Cluj, implementează proiecte cultural-educative, care pun în valoare și dezvoltă latura spiritual  - artistică a copiilor.

„Și tu ai un Înger” -  aflat la a VIII-a ediție, este un proiect care își propune să creeze un cadru în care elevii cu talente artistice să descopere latura creativ-spirituală, distractivă și relaxantă a activităților care se pot realiza în cadrul instituțiilor de învățământ, crescându-le și în acest mod participarea activă la programul de învățământ obligatoriu.

În cadrul proiectului elevi din mai multe școli vor participa la ateliere de pictură, artă plastică, teatru alături de profesori de specialitate și artiști plastici. Vor fi organizate expoziții cu lucrările realizate de către elevi pe diverse teme și Festivalul Îngerilor cu ocazia Zilelor Clujului.
La această ediție ne adresăm și adulților oferindu-le modalități de apropiere, conștientizare și dezvoltare a laturii spirituale a vieții în special prin realizarea de cenacluri literare .

Parteneri în acest proiect sunt Asociația cultural-artistică MeduArt, Serviciul Administrativ „Obiective Culturale”, Casa de Cultură a Studenților, Cenaclul Vox Napocensis, Teatrul de Păpuși Puck, Palatul Copiilor, Cluj-Napoca, Uniunea Creștină din România (UCR), Asociația „Dor Clujean”, Liceul Vocațional de Muzică „Sigismund Toduță”, Liceul de Informatică „Tiberiu Popoviciu”, având colaboratori artiști plastici de la Galeria Hangar, profesori și elevi de la: Liceul Tehnologic „Augustin Borza“, Cluj-Napoca, Liceul Tehnologic nr. 1, Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „George Coșbuc“, Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Avram Iancu”, Cluj-Napoca, Liceul Teoretic „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca, Cluj, Liceul Tehnologic UCECOM „Spiru Haret”, Cluj-Napoca, Școala Gimnazială „Kos Karoly”, Izvorul Crișului, Școala nr.150, București și Școala „Mărțișor”, București.

Proiectul susține candidatura orașului Cluj-Napoca la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021.